stiri Braila – debraila.ro

EXCLUSIV De ce Tesla A RENUNȚAT la Brăila? DOCUMENT: „Condițiile de piață deteriorate au făcut ca proiectul să devină neviabil din punct de vedere financiar”

Lovitură pentru Brăila și, implicit, România: compania cehă Tesla a renunțat la proiectul de construcție a fabricii de stocare a energiei de la Brăila, o investiție de aproximativ 100 de milioane de euro. Un zvon care circula de ceva timp, dar care a fost confirmat, la sfârșitul săptămânii trecute, chiar de către Dusan Lichardus (foto), cofondator Tesla Group și președinte al Consiliului de Administrație.

Construcția fabricii trebuia să înceapă în 2023, pe pe un teren al Zonei Libere, estimându-se ca inaugurarea să aibă loc în 2024. Investitorii de la Tesla urmau să primească și un ajutor de stat de aproximativ 40 milioane de euro.

În schimb, au venit o serie de întârzieri, iar anul 2025 a fost anunțat drept nou termen de finalizare. A fost prelungită autorizația de construire de către Primăria Brăila, iar Guvernul ar fi dat asigurări că își va respectă angajamentul privind ajutorul de stat.

Totuși, pare că cehii nu au găsit soluții pentru ca mega-fabrica de la Brăila să fie, în cele din urmă, construită. Practic, acum două luni de zile, Tesla Group a informat, în mod oficial, mai multe instituții ale statului român, inclusiv autoritățile locale, cu privire la faptul că s-a luat decizia de a abandona proiectul. 

DOCUMENT: Motivele pentru care cehii au renunțat la fabrica din Brăila

„Am investit 10 mil. de euro pentru continuarea proiectului”

Într-un document oficial al Tesla Group, semnat de CEO-ul Dusan Lichardus și transmis Ministerului Finanțelor, cehii spun că greul a început în iunie 2024, atunci când s-a intensificat competiția globală în domeniul energiei, „în special din partea producătorilor chinezi de baterii, puternic subvenționați”.

Până la acel moment – iunie 2024, Tesla susține că a investit 10 milioane de euro pentru ca proiectul fabricii de la Brăila să avanseze – teren, instalare tehnologică, proceduri de achiziție și licitație.

„În ciuda eforturilor continue de a obține finanțare suplimentară de la acționari și investitori strategici, condițiile de piață deteriorate au făcut ca proiectul să devină neviabil din punct de vedere financiar. Lipsa unor politici eficiente de protecție comercială la nivelul UE, combinată cu scăderile semnificative de preț la sistemele de stocare a energiei pe bază de baterii, marjele în scădere și falimentul unor jucători importanți, precum Northvolt din Suedia, au făcut, în ansamblu, imposibilă susținerea sau extinderea operațiunilor de producție de baterii în Europa, în cadrul actual”, au explicat cehii, potrivit documentului obținut în exclusivitate de DEBRAILA.ro.

În mod oficial, aventura Tesla la Brăila s-a încheiat înainte de a începe, iar cehii au pus punct „călătoriei”, așa cum au descris proiectul, într-un mod hilar – raportat la așteptările create – arătând că sunt „profund recunoscători pentru sprijinul ferm” pe care l-au primit „din partea Municipiului Brăila, Administrației Zonei Libere, Direcției de Ajutor de Stat a Ministerului Finanțelor, furnizorilor și angajaților noștri dedicați”.

„Implicarea și cooperarea tuturor au fost neprețuite și rămânem recunoscători tuturor celor care au făcut parte din această călătorie”, a mai adăugat CEO-ul Tesla.

Tesla Group este urmașul gigantului electro al Cehoslovaciei comuniste – cunoscut în România acelor vremuri pentru magnetofoane și aparate radio.

Comentarii