EXCLUSIV Chirurg de la Spitalul Județean LOVIT și AMENINȚAT de o femeie de 69 de ani și un bărbat de 52, aparținătorii unui pacient. Au intervenit mascații

Un medic chirurg de la Spitalul Județean de Urgență a fost lovit și amenințat de doi aparținători ai unui pacient.
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, incidentul violent s-a petrecut, marți, în jurul orei 10:00, în zona Blocului Operator de la Corpul A, pe Șoseaua Buzăului.
Chirurgul Stavru Polatos este cel care a sunat la 112, cerând ajutorul oamenilor legii.
La spital au ajuns inclusiv luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale, informațiile transmise inițial făcând referire și la faptul că aparținătorii ar arunca inclusiv cu scaune.
Polițiștii i-au identificat pe cei doi agresori, un bărbat de 52 de ani și o femeie de 69 de ani.
Se pare că bărbatul l-a amenințat pe doctor cu bătaia, iar femeia l-a lovit cu palma.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru amenințare și lovire sau alte violente, cu mențiunea că există o lege specială, cu pedepse mai mari, fiind vorba despre un cadru medical aflat în timpul serviciului.