Un bărbat de 52 de ani, din orașul Făurei, a fost bătut crunt, la sfârșitul săptămânii trecute, de mai mulți indivizi. Acesta este internat la Chirurgie Toracică și urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale.
Incidentul violent a avut loc, sâmbătă, 9 august, în jurul orei 15:30, în curtea unei case din comuna Vișani, unde victima și agresorii participau la tăierea unui porc.
Potrivit unor surse judiciare, casa i-ar aparține comisarului-șef Daniel Popescu, șeful Serviciului „Permise și Înmatriculări”. De altfel, potrivit declarației de avere, acesta deține în Vișani două case și aproximativ 35 de hectare de teren agricol.
Bărbatul din Făurei, care urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale, a fost lovit cu pumnii și picioare de mai mulți indivizi.
Se pare că unii dintre agresori sunt din comuna Jirlău și ar avea antecedente penale.
Dosarul se află în cercetare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii așteaptă documentele medico-legale ale victimei, urmând ca apoi să analizeze dacă vor dispune vreo măsură preventivă în cazul agresorilor.
Cine e Dan Popescu?
Comisarul-șef Dan Popescu (foto chenar) conduce Serviciul „Permise și Înmatriculări” de mulți ani.
Numele său a apărut în spațiul public acum doi ani de zile, în 2023, atunci când procurorii l-au prins în flagrant pe un instructor auto în timp ce lua șpagă. Bărbatul era un apropiat al lui Dan Popescu, relația dintre cei doi fiind de notorietate.