stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Abuz în serviciu și delapidare. ANCHETĂ PENALĂ: șeful CUP „Dunărea” a folosit angajați și utilaje de la companie pe proprietatea sa

Dosar penal deschis după episodul folosirii angajaților și utilajelor Companiei de Utilități Publice „Dunărea” pe proprietatea lui Silviu Mangiurea, directorul general al companiei.

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.

Acuzațiile vizează faptele dezvăluite de DEBRAILA.ro cu privire la modul în care, timp de două zile consecutive, cel puțin șase angajați și cel puțin trei utilaje de la CUP „Dunărea” au lucrat pe terenul din spatele vilei lui Silviu Mangiurea, pe care l-au curățat de crengi și trunchiuri de copac căzute în urma viscolului de la sfârșitul lunii trecute.

„Urmează să fie efectuate cercetări pentru stabilirea situației de fapt”, ne-a transmis IPJ Brăila.

DEBRAILA.ro a publicat fotografii realizate pe 4 și 5 decembrie, care surprind cum angajații CUP, folosind utilaje ale companiei, muncesc, în timpul programului, pe moșia lui Mangiurea.

Contactat telefonic, directorul general al CUP „Dunărea” a spus că nu știe nimic despre acest lucru și a dat vina pe „bătrânul” care îi ingrijește grădina, în sensul că acesta ar fi chemat angajații companiei.

De cealaltă parte, după dezvăluirile DEBRAILA.ro, atât primarul Marian Dragomir, cât și Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean, i-au cerut public demisia lui Mangiurea.

Comentarii