Vasile avea 12 ani cand a disparut. Era un baietel istet, „cuminte ca o fetita”, unul dintre cei patru copii ai familiei Radieru din cartierul Chercea. A plecat la scoala, dar nu s-a mai intors niciodata, lasand in inimile parintilor o rana care nu se va vindeca niciodata. De atunci, nimeni nu l-a mai vazut.
Cazul Alexandrei, rapita, violata si ucisa de monstrul din Caracal, a indurerat si revoltat intreaga tara, insa a rascolit si amintiri cumplite. Ioana Radieru, mama lui Vasile, crede ca fiul sau traieste, se agata inca de speranta ca il va revedea, desi timpul care a trecut de cand l-a tinut ultima oara in brate s-a dovedit a fi neiertator. Anii care au curs nu au incurajat-o nici macar un moment, iar gandurile de tot felul au tinut aprinsa mereu si durerea, nu doar nadejdea.
Pe 17 iunie 1994, in vacanta scolara, Vasile a plecat sa-si ridice premiul. Era un elev silitor, cu note bune. O greva facuse ca mediile sa se inchida dupa incheierea anului scolar. Avea de mers cam 3 minute pe jos pana la Scoala nr. 22, acum Scoala „Radu Tudoran”, care se afla la capatul strazii unde locuia.
„La 11 si 5 a iesit pe poarta. Trebuia la 11 sa fie la scoala, dar a intarziat pentru ca s-a jucat cu fratiorul lui mai mic, care avea doar un anisor atunci. A ajuns la scoala, insa nu a mai venit acasa. Pe la ora 13:00 am simtit ca ceva nu e in regula, am simtit ca mama… mi se racise partea cu inima, simteam ca lesin. In scoala nu mai era niciun copil. Nimeni nu vazuse nimic. O singura femeie mi-a zis ca a auzit un scartait puternic de masina in zona scolii, vazand apoi cum masina care era neagra a plecat. In rest, nimic. Pe la ora 16:00, cand a venit sotul acasa, caci pe vremea aceea nu era cu telefoanele ca acum, s-a dus la un prieten si a anuntat Politia, vazand ca Vasile nu mai vine acasa. Noua ne-au preluat cazul abia marti – disparitia a fost intr-o vineri, intrucat ne-au zis ca cei de la „Disparitii” erau plecati”, ne-a declarat femeia.
Ancheta in acele vremuri a decurs anevoios si fara rezultate. Copilul parca intrase in pamant. Nimeni care sa-l fi vazut, nimeni care sa furnizeze o informatie cat de mica.
In anii care au urmat, parintii au fost chemati la Morga sa vada mai multe cadavre ale unor copii. Niciunul nu a fost al lui Vasile. Drumurile la Politie nu s-au oprit, insa mereu raspunsul oamenilor legii era acelasi: „Asteptati vesti!”.
„Au trecut 25 de ani si eu nu stiu nimic. M-am dus mereu la Politie, insa mereu mi-au zis sa stam acasa si sa asteptam vesti. Am fost si sa recunosc copii inecati, insa nu era si copilul meu. Au mai venit odata cu un copil decedat si imi impuneau sa zic ca e al meu, ca seamana. Pai, cum sa-l iau daca nu era el?! Eu nu-mi cunosc copilul. Eu, ca mama, nu il simt mort, eu il simt ca traieste. Poate numele lui nu mai e Vasile, cine stie… Daca era mort, il luam si faceam ce trebuie sa faca o mama. Eu n-am nici macar un mormant la care sa plang si sa-mi strig durerea de mama… Am mai fost la Politie si cand mi-au aratat portretul lui imbatranit, facut de specialisti – cum ar arata acum… Ce sa mai zic! El facea doua-trei minute pana la scoala. El nu plecase niciodata, era ascultator si cuminte ca o fetita. Canta la acordeon in formatia „Valurile Dumarii”, facea lupte la scoala… Traiesc cu speranta ca poate, intr-o zi, Dumnezeu mi-l aduce acasa indiferent cum ar fi”, a mai precizat braileanca.
Ironia sortii a facut ca femeia sa fi vorbit cu Vasile despre cazul unor copii despre care se spunea ca ar fi fost furati, chiar cu doua zile inainte de disparitie.
„Era perioada aceea cand se tot vorbea de copii furati pentru tot felul de… ba in strainatate… Si i-am zis sa aiba grija, sa nu mearga in curte la nimeni, iar el mi-a zis ca e foarte atent si niciodata nu s-ar lasa luat. Mi-a zis: „Mama, eu am grija de mine!”. Miercuri am vorbit cu el si vineri…”, a mai povestit indurerata mama.
Astazi, micutul se afla in evidenta pasiva a Politiei, intrucat, potrivit procedurilor, cercetarile se fac doar timp de 20 de ani.