stiri Braila – debraila.ro

Comuna Surdila-Greci are PROPRIUL STEAG | Ce reprezinta vulturul, spicele de grau si coroana

Modelul steagului comunei Surdila-Greci a fost aprobat prin Hotararea de Guvern din 15 noiembrie, insa a intrat in vigoare de la 6 decembrie, cand textul a fost publicat in Monitorul Oficial. Este a doua localitate din judetul Braila, dupa Bertestii de Jos, care si-a obtinut dreptul de a avea propriul steag. Mult mai multe comune brailene au steme, care, de asemenea, au primit acordul Guvernului.

Modelul steagului comunei Surdila-Greci este format dintr-o panză dreptunghiulara cu proportia intre latimea si lungimea drapelului de 2/3, format din trei fasii dispuse orizontal in urmatoarea succesiune a culorilor: albastru, alb, albastru. In partea de sus, pe fasia de culoare albastra este inscriptionat statutul localitatii „COMUNA” cu litere albe, iar jos, pe fasia de culoare albastra, denumirea „SURDILA-GRECI” cu litere albe. In centru, pe fasia de culoare alba este imprimata stema comunei.

Stema comunei Surdila-Greci se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, taiat si este situata in partea centrala a steagului.

Pe fond rosu, se afla un vultur de argint, cu ciocul negru, redat din fata, cu capul conturnat (n.r. din profil), cu aripile deschise si așezate in fascie, stand cu picioarele pe un postament de argint sub forma de paralelipiped. Pe fond albastru, se afla patru spice de grau de aur, incrucisate si dispuse in evantai.

Vulturul face trimitere la Monumentul Eroilor, aflat in fata Primariei, si ridicat pentru a oglindi memoria celor cazuti pe campul de lupta si pentru a celebra participarea la Razboiul de Independenta si la Primul Război Mondial.

Spicele de grau reprezinta principala ocupatie a locuitorilor comunei Surdila-Greci, agricultura, iar cifra lor indica numărul satelor componente ale comunei: Surdila-Greci, Horia, Faurei-Sat si Bratesu Vechi.

Scutul este timbrat de o coroana murala de argint cu un turn crenelat, care semnifica faptul ca Surdila-Greci are rangul de comuna.

Comentarii