stiri Braila – debraila.ro

Ziarul Financiar: Județul Brăila, locul 2 pe țară în topul creșterii salariilor | Datele provin de la Institutul Naţional de Statistică

Clasamentul judeţelor cu cele mai mari creşteri salariale este condus de Gorj, Brăila şi Covasna, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, centralizate și publicate de Ziarul Financiar. Este vorba despre creşterea salariului mediu net în decembrie 2022 faţă de decembrie 2021.

Cea mai mare creştere a salariului mediu net a fost înregistrată de judeţul Gorj, respectiv 24% – de la 3.400 de lei la 4.230 de lei. În Brăila, salariul mediu a crescut cu 21% – până la 3.537 de lei, iar în Covasna salariile au crescut cu 19% – până la aproape 3.700 de lei net.

La polul opus au fost judeţele Hunedoara, cu o creştere de 5%, Botoşani, tot cu 5%, şi Tulcea, cu 6%.

Totuși, salariile din judeţele fruntașe în top nu au ajuns la valoarea salariului mediu net pe economie, de aproape 4.400 de lei net la finalul anului 2022, în contextul în care doar cinci unități administrativ-teritoriale au reuşit să depăşească salariul mediu net pe economie – respectiv Sibiu, Ilfov, Timiş, Cluj şi municipiul Bucureşti. 

Inflaţia galopantă şi criza energetică au pus o presiune excesivă pe bugetele tuturor companiilor. În acest context, salariaţii au pus şi ei presiune pe angajatori ca să acopere costul inflaţiei din creşterea salarială„, se mai menționează în articolul citat.

Foto: Ziarul Financiar

Comentarii