In perioada 28 – 30 aprilie, politisti din cadrul Politiei Municipiului, de la politiile orasenesti si sectiile de politie rurala arondate, in colaborare cu jandarmi, au actionat atat in municipiu, cat si in localitatile din mediul rural, pentru mentinerea unui climat corespunzator de ordine si siguranta publica, prevenirea si combaterea faptelor ilegale, precum si a accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie.
Pe parcursul actiunilor, politistii braileni au verificat 56 de unitati economice cu profil discoteca si cafe-bar, au controlat activitatea a 9 agenti de paza, au legitimat 314 persoane, dintre care 73 au fost controlate corporal sumar, si au oprit in trafic 276 de autovehicule, fiind testati cu aparatul etilotest 61 de soferi.
Totodata, au fost constatate 2 infractiuni si 150 de contraventii pentru care au fost aplicate sanctiuni in valoare totala de aproape 38.000 de lei.
Dintre amenzile aplicate, 119 au fost pentru incalcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, si 27 conform Legii 61/1991 privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, iar 4 la alte acte normative.
Ca masuri complementare, oamenii legii au ridicat in vederea suspendarii 7 permise de conducere si au retras un certificat de inmatriculare.