Voi vota cu mine, în primul rând. Cu mine, pentru că mă voi duce la vot. Aş fi votat cu ei, indiferent ce nume sau hram poartă, dacă aş fi ales să nu intru în cabina de vot. Cu ei, cei care, pentru fiecare brăilean în parte, poartă o vină. Nu-i unul fără pată. Fie au tăcut, fie au vorbit prea mult până acum.
Voi vota cu mine, în primul rând. Cu mine, pentru că voi şti cât de mult a contat votul meu. Pentru că-l voi vedea. Pentru că nu o să îmi azvârl votul, minţindu-mă că am înfruntat sistemul, în timp ce, cu adevărat, i-aş face doar pe plac, fiind mai mărunt decât jocurile care-l ţin ţeapăn.
Voi vota cu mine, în primul rând. Cu mine, pentru că niciodată n-am pus piedici oraşului meu, ci doar celor care l-au siluit, de cele mai multe ori, cu zâmbetul pe buze. Deşi am simţit cu vârf şi îndesat că dictonu-i una şi realitatea-i alta, cam în acelaşi fel, am simţit şi ce înseamnă să te implici până la auzul zgomotului deschiderii unei cutii de bere. Cum e să vezi gropile din asfalt, desenate parcă de un dement, să-i porcăieşti printre dinţi pe unii sau pe alţii şi, după câteva minute, să te mulţumeşti că nu ţi-ai rupt tu maşina. Şi, aici, putem vorbi şi despre dezgustătoarea fericire a faptului că nu era copilul tău cel sfârtecat de maidanezi.
Voi vota cu mine, în primul rând. Cu mine, pentru ca să-mi câştig dreptul de a critica în următorii 4 ani.
Ar fi sute de „pentru că”. Nu se găsesc greu, trebuie doar să ne facem timp pentru a le căuta.
Brăileni, oraşul nostru, ne aşteaptă la urne!