Un brailean stabilit in Italia a recurs la un gest surprinzator atunci cand carabinerii i-au sechestrat autoturismul, potrivit noilor prevederi ale Codului Rutier, care au intrat in vigoare la sfarsitul anului trecut. Incepand din luna decembrie 2018, cetatenilor care au stabilita resedinta in Italia de peste 60 de zile le este interzis sa circule cu o masina inmatriculata in strainatate.
Suparat ca trebuie sa plateasca si o amenda de 500 de euro, barbatul a pus mana pe un levier si a inceput sa-si distruga masina, chiar sub ochii oamenilor legii, in curtea sectiei de politie, transmitand momentul live pe Facebook.
„E masina mea, fac ce vreau cu ea. Sa o confiste! (…) Ia, Salvini (n.r. Matteo Salvini, ministru de Interne), masina, ia! (…) Daca tot o ia, sa o ia ca lumea!”, striga braileanul in timp ce lovea masina cu levierul.
Se pare ca barbatul, care locuieste impreuna cu sotia sa in provincia Latina, la aproximativ 170 km de Roma, avea cunostinta de modificarea codului rutier italian, insa a vrut sa mearga la cumparaturi, in apropierea casei, crezand ca nu va fi prins de politisti.
„De cand am auzit de noua lege, am tinut masina mereu pe dreapta. Am fost la motorizazzione (n.r. biroul de inmatriculari) si m-am interesat cat ma costa sa imi pun numar italian. Apoi am fost si la asigurari. Am aflat ca imi trebuie circa 2.500 de euro sa fac totul, desi masina valoreaza cam 700 de euro. Asa am inceput sa strangem banii necesari. Ne-am gandit ca supermarketul e doar la un km de casa si nu o sa avem probleme”, a declarat braileanul pentru HotNews.
Filmarea realizata de rezidentul din Italia a devenit virala pe retelele de socializare.