stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | Primul tunel dezinfectant, la Braila! | Alte 9 sunt in lucru si vor ajunge la UPU, Spitalul 3, Ambulanta si spitalul din Faurei | Costurile, suportate de politicieni, printre care Tudose, Dragomir si Chiriac

Primul tunel dezinfectant din judetul Braila a fost instalat, in cursul zilei de marti, la Sectia de Boli Infectioase a Spitalului Judetean de Urgenta, unde sunt internati pacientii confirmati cu noul coronavirus.

Alte 9 astfel de dispozitive, care pulverizeaza foarte fin, timp de 10 secunde, substanta dezinfectanta, sunt in lucru, urmand sa ajunga la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean, la Corpul B (n.r. Spitalul 3, spital de suport pentru COVID-19), la Maternitate, la Spitalul de Pneumoftiziologie, la Serviciul de Ambulanta Judetean, dar si la Spitalul Orasenesc Faurei.

„Sunt excelente si ne sunt de mare ajutor. Primul tunel e montat in zona unde cadrele medicale se dezechipeaza dupa ce au fost la pacienti, fiind astfel o modalitate suplimentara de protectie”, ne-a declarat Alina Neacsu, directorul medical al SJU.

Tunelurile au fost realizate de Clubul de Robotica de la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” din bani privati.

Mai multi politicieni au contribuit cu sumele necesare pentru achizitionarea materialelor necesare. Este vorba despre europarlamentarul Mihai Tudose, primarul Marian Dragomir si viceprimarii Alexandru Jantea Crican si Doinita Ciocan, Francisk Iulian Chiriac – presedintele Consiliului Judetean si vicepresedintele Ionel Epureanu, dar si deputatii Nicu Nita si Mircea Florin.

Clubul de Robotica a confectionat si viziere pentru cadrele medicale din spitalele brailene.

Comentarii