stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | Perchezitii la Galati si Braila: Haine si incaltaminte CONFISCATE

Politistii de frontiera galateni si braileni au depistat, in urma perchezitiilor efectuate la punctele de lucru ale unor societati comerciale de pe raza judetelor Galati si Braila, peste 170 de articole vestimentare si accesorii, a caror valoare depaseste suma de 45.000 lei, susceptibile a fi contrafacute, bunuri care erau valorificate prin vanzare directa.

In urma actiunilor specifice desfasurate la nivelul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Galati si a Sectorului Politiei de Frontiera Braila au fost obtinute informatii cu privire la realizarea de acte si fapte de comert cu bunuri susceptibile a fi contrafacute.

Astfel, in urma documentarii efectuate, in data de 21 martie, respectiv 22 martie, politistii de frontiera, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetelor de pe langa Judecatoriile Galati si Braila, in baza autorizatiilor emise de Judecatoriile Galati si Braila, au efectuat perchezitii la patru locatii de pe raza judetelor Galati si Braila.

In urma perchezitiilor efectuate la punctele de lucru ale unor societati comerciale au fost descoperite 173 de bunuri (articole de imbracaminte, incaltaminte si accesorii), toate avand inscriptionate insemne ori logouri ale unor marci protejate.

Politistii de frontiera au ridicat bunurile susceptibile a fi contrafacute, cu o valoare estimata la aproximativ 45.300 lei, in vederea continuarii cercetarilor.

In cauza se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de punere in circulatie a unui produs purtand o marca identica sau similara cu o marca inregistrata pentru produse identice sau similare.

 

 

 

Comentarii