stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | O brăileancă a ajuns cu mașina într-un canal de irigații plin cu apă | Șoferița și pasagerul, ambii răniți, au ieșit singuri din autoturism

O șoferiță din municipiul Brăila a ajuns cu mașina într-un canal de irigații plin cu apă. Accidentul s-a petrecut, duminică, pe drumul județean 221B, șoseaua care leagă cartierul Vidin de satul Baldovinești.

Potrivit polițiștilor, femeia de 48 de ani, care conducea dinspre Brăila spre Baldovinesti, ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, ajungând apoi într-un canal.

Șoferița și pasagerul, un bărbat de 48 de ani din Vădeni, deși răniți, au reușit să iasă singuri din mașină, fiind preluați de o ambulanță și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe.

Brăileanca a fost testată cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penale pentru vătămare corporală din culpă.

Comentarii