O șoferiță din municipiul Brăila a ajuns cu mașina într-un canal de irigații plin cu apă. Accidentul s-a petrecut, duminică, pe drumul județean 221B, șoseaua care leagă cartierul Vidin de satul Baldovinești.
Potrivit polițiștilor, femeia de 48 de ani, care conducea dinspre Brăila spre Baldovinesti, ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, ajungând apoi într-un canal.
Șoferița și pasagerul, un bărbat de 48 de ani din Vădeni, deși răniți, au reușit să iasă singuri din mașină, fiind preluați de o ambulanță și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe.
Brăileanca a fost testată cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penale pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii