stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | „M-am speriat!” | Șoferul BMW-ului care A FUGIT după ce a proiectat o mașină într-un magazin: AMENDĂ! | Nu era BĂUT

O mașină a fost proiectată într-un magazin de la parterului unui bloc, în intersecția Calea Călărașilor-strada Tineretului. Doar hazardul a făcut ca nimeni să nu fie rănit.

Evenimentul rutier s-a produs, luni seară, în jurul orei 22:50, atunci când un autoturism marca Skoda a fost lovit din spate de un alt autoturism, ajungând pe trotuar și, în cele din urmă, oprindu-se în zid. Mașina care a provocat impactul, BMW X6, nu a oprit, șoferul continuându-și nestingherit drumul.

Din fericire, șoferița Skodei, o brăileancă de 46 de ani, a scăpat fără nicio zgârietură, reușind să sune la 112 și să spună ce i s-a întâmplat.

În scurt timp, polițiștii au reușit să dea de urma conducătorului auto vinovat, un brăilean de 45 de ani, care se afla la câteva sute de metri, pe strada Sandu Aldea, în afara mașinii.

„M-am speriat!”, se pare că aceasta a fost explicația bărbatului atunci când oamenii legii l-au întrebat de ce a părăsit locul accidentului.

Potrivit Poliției, șoferul BMW-ului circula în spatele Skodei, pe Călărașilor, dinspre Barieră spre strada Mihai Bravu, iar impactul s-a produs în intersecția cu strada Tineretului.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, a comunicat IPJ Brăila la solicitarea DEBRAILA.

Șoferul a scăpat doar cu o amendă. Acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G 195/2002.

VIDEO CLICK AICI

Comentarii