stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | Doi copii de 13 și 15 ani AU BĂTUT-O pe femeia de 73 de ani din Măxineni | Victima auzise zgomote în casă și s-a trezit

Doi minori, cu vârste de 13 și, respectiv, 15 ani, au dat buzna, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie, în gospodăria unei femei de 73 de ani din satul Corbu Nou, comuna Măxineni.

Aceștia au bătut-o pe bătrână, iar apoi au fugit, fiind apoi identificați de polițiști.

DEBRAILA.ro a publicat pe pagina de Facebook imaginile atacului, surprinse de o cameră de supraveghere. (CLICK AICI)

Pe imagini se observă cum unul dintre minori, cel de 15 ani, cu gluga pe cap și mănuși pe mâini, intră în casa femeii.

Băiatul stă mai puțin de 1 minut în locuință și pleacă, auzind, cel mai probabil, că proprietara imobilului, s-a trezit.

După ce iese pe ușă, în grabă, rămâne fără o mănușă, care se agăță în clanță. Se întoarce, o recuperează și se ascunde după casă, unde se află și minorul de 13 ani.

Femeia, cu o lanternă în mână, iese în pragul ușii, iar apoi în curte. Acolo, cei doi minori se năpustesc asupra acesteia și o lovesc brutal de nenumărate ori.

Cei doi băieți sunt din satul Corbu Nou.

“În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie”, a transmis IPJ Brăila la solicitarea DEBRAILA.ro.

Comentarii