stiri Braila – debraila.ro

VIDEO | Cum se circula cu autobuzul la Braila | Realitatea pe care Dragomir NU O VEDE cand se lauda singur: „Daca punea o frana, zburam amandoua pe usa!”

Ce face un sofer de autobuz daca este cald? Circula cu usile deschise, in timp ce calatorii se afla la doar un metru de scari. Un filmulet care ne-a fost trimis de catre o braileanca arata realitatea care inca nu a ajuns si la primarul Marian Dragomir.

Edilul isi scrie istoria cu multe puncte de suspensie, vorbind despre faptul ca este artizanul celei mai importante investitii „din istoria transportului public din Braila”, la momentul in care a insirat pe Calea Calarasilor cele cinci autobuze noi ajunse in flota „Braicar”.

„Deci eu eram pe scaunul din spatele soferului. Langa mine in picioare era o fetisoara. Daca punea o frana, amandoua zburam pe usa. Imi pare rau ca nu am putut sa inregistrez o convorbire intre un sofer si un coleg. Vorbea la telefon: „Ba, eu imi dau demisia, asa nu se mai poate. Nu mai iese nici de o cafea. Eu o sun pe asta si ii spun ca nu ma mai tin placutele si ma retrag. Traseul asta e cel mai naspa (41)”. Am ramas oripilati toti in autobuz… ca vorbea la casca si nu isi dadea seama ca vorbeste tare”, ne-a scris femeia care a susprins inconstienta soferului „Braicar”.

Dragomir, care l-a pastrat in functie pe Cornel Sandulescu – eternul sef de la „Baricar” si dupa episodul grevei care a paralizat orasul, a precizat pe retelele de socializare ca, „indiferent de criticile unor persoane”, a sustinut „investitii foarte mari in transportul public pentru confortul calatorilor”: „Poate cea mai importanta din istoria transportului public din Braila …………….. (n.r. punctele de suspensie apartin autorului, iar varianta corecta era <<cele mai importante din istoria transportului public din Braila>>)

Fapt adevarat, de altfel! Ce nu spune Dragomir este faptul ca atunci cand sunt probleme, cand, de exemplu, un autobuz ia foc in trafic, uita sa mai vorbeasca despre „confortul calatorilor”. Atunci, cel mai probabil, n-are chef de like-uri!

Comentarii