La 12 ore de la tragedia care a cutremurat intreaga tara, gardul de langa statia de autobuz in care si-au pierdut viata cinci persoane, patru femei si un barbat, s-a transformat intr-un altar de lumina.
Cu ochii in lacrimi, zeci de braileni au adus flori si au aprins candele, vorbind in soapta despre ce s-a intamplat la primele ore ale diminetii. Unii le cunosteau pe victime, altii nu, insa toti il condamnau pe soferul de 27 de ani.
„Nu exista pedeapsa. Orice i-ar da un judecator omului asta, nu ii aduce inapoi pe cei morti si nici nu alina suferinta copiilor. M-am cutremurat cand am vazut filmul. Putea fi oricare dintre noi acolo”, ne-a povestit o femeie care ii cunostea pe sotii Florin si Nicoleta Oprea, morti in carnagiul de pe Ramnicu Sarat.
Printre persoanele care se adunasera in jurul altarului, strigandu-si durerea, si-a facut loc si mama Nicoletei Oprea.
Si-a pierdut fiica in tragedie – mama unui baietel de clasa a IV-a, si nu intelege de ce se afla acolo, in statie, cand altul era traseul pe care braileanca de 37 de ani il urma pentru a ajunge la serviciu. Multe intrebari si putine raspunsuri.