stiri Braila – debraila.ro

VIDEO. ADEVĂRUL unui primar PNL din Brăila: „Pe Bolojan îl mai ține puțin, să ia măsurile și, pe urmă, pleacă. România rămâne cu măsurile. Nu mai m-am dus de un an la ședințe, la partid, că dacă vorbești…” | Despre primarul Dragomir: „Am un respect deosebit, chiar dacă e la alt partid”

„Îl mai ține puțin pe Bolojan, să ia măsurile și, pe urmă, pleacă! România rămâne cu măsurile. Asta e!”. Afirmația a fost făcută de unul dintre cei mai vocali primari de comună din județul Brăila, PNL-istul Costel Capbun (foto jos) de la Berteștii de Jos. Totul a plecat de la o discuție în contradictoriu, în timpul ședinței Consiliului Local, cu doi consilierii locali de la PSD.

De altfel, unul dintre cei doi consilieri PSD a și filmat dialogul, publicând imaginile pe rețelele de socializare.

Întrebat, în contextul măsurilor Guvernului Bolojan privind majorarea taxelor locale, de ce nu ia atitudine în cadrul PNL cu privire la Ilie Bolojan, Costel Capbun a replicat, zâmbind: „Îl mai ține puțin… O să-l țină… Îl mai ține puțin, să ia măsurile și, pe urmă, pleacă. Îți spun eu! Trebuia cineva… Și rămânem cu măsurile. Asta este!”.

În același timp, primarul liberal a mai spus că are „un an de zile” de când nu a mai participat la ședințe de partid.

„Că dacă vorbești, știi… Și, gândește-te că la partid, în atâția ani, de câte ori am vorbit, am vorbit… dar n-avem puterea. (…) Știu ce ne așteaptă. Știu ce mă așteaptă pe mine”, a continuat Capbun.

Capbun a sărit peste discursul anti-Dragomir al PNL Brăila:

„Am un respect deosebit pentru domnul Dragomir”

Tot în ședința Consiliului Local, primarul comunei Bertestii de Jos a făcut o altă declarație, la fel de inedită, mai ales în contextul discursului intens și critic al PNL Brăila la adresa primarului municipiului Brăila, social-democratul Marian Dragomir.

Liberalul a spus că are „un respect deosebit pentru domnul Dragomir, chiar dacă e la alt partid”, cu referire la faptul că în municipiul Brăila taxele locale au fost, până acum, majorate doar cu rata inflației, așa cum cere legea, situație care s-a întâmplat și în Berteștii de Jos.

„Suntem comuna cu cea mai mică taxă pe gunoi din tot județul. O singură comună mai are ca Bertești. Am căutat în așa fel încât să nu mărim, să împovărăm… (….) Am reușit să facem cât am putut noi, chiar dacă tu ai afirmat că am mărit taxele. În 20 de ani, Consiliul Local Bertesti, exact ce a spus și domnul Dragomir, n-a mărit niciodată taxele locale decât cu coeficientul inflației, care este obligatoriu. Eu am un respect deosebit pentru domnul Dragomir, chiar dacă e la alt partid. A spus-o destul de clar: acum, dacă vine cu măsura asta cu 75% – dacă nu mărești, prin Consiliul Local, cu 75%, se mărește automat cu 120%. Să vedem ce facem atunci? Votăm împotrivă să dăm bine la populație?”, a exlicat primarul Capbun.

PNL-istul s-a arătat convins că pachetul de măsuri care cuprinde majorarea taxelor locale va trece de Curtea Constituțională.

https://debraila.ro/wp-content/uploads/2025/11/18bfabd5-b57c-4f3c-ac99-7c05b973357e.mp4
Comentarii