Un grav accident rutier s-a petrecut, marti seara, pe drumul national 2B, in dreptul abatorului din orasul Ianca.
Un sofer din Ianca, in varsta de 28 de ani, care se deplasa dinspre Buzau spre Braila, a lovit o persoana care ar fi iesit brusc in fata masinii. „S-a aruncat…”, le-ar fi spus tanarul politistilor.
Desi initial s-a crezut ca victima este un adolescent din Sutesti, care deseori cersea prin Ianca, politistii au stabilit, in urma cercetarilor, ca este vorba despre un tanar din satul Ionesti, comuna Ciresu, in varsta de 21 de ani.
Tanarul a murit in ciuda eforturilor echipajului medical ajuns la fata locului de a ii salva viata.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiin negativ.
Oamenii legii au deschis dosar penal si continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care a avut loc accidentul rutier.