VIDEO – IMAGINI DE LA ACCIDENT (CLICK AICI)
Un accident rutier cu cinci autovechicule s-a produs, joi, în jurul orei 14:35, pe drumul european 684, în localitatea Bărăganul.
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Poliției Orașului Însurăței s-au deplasat la locul accidentului și au stabilit faptul că șoferul unui autocamion, un ialomițean de 51 de ani, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare și a lovit autoturismul aflat în fața sa, ce se deplasa cu viteză redusă în coloana formată la trecerea la nivel cu calea ferată, precum și un alt autovehicul ce se afla oprit pe partea dreapta a sensului de mers.
Din impact, primul autoturism lovit a fost proiectat în autoturismul din fața sa, iar acesta, la rândul său, într-un autocamion.
În urma accidentului, trei persoane au ajuns la spital: șoferul vinovat, șoferului autovehicului oprit pe marginea carosabilului – respectiv un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Galați – și o femeie, în vârstă de 58 de ani, pasageră în primul autoturism lovit de autocamion.
Toți cei cinci șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.