stiri Braila – debraila.ro

Vicele CJ, Viorel Mortu: „Braila exporta la greu fete pentru prostitutie, are o traditie…”

Vicepresedintele Consiliului Judetean, social-democratul Viorel Mortu, pana nu de mult chiar seful institutiei, a afirmat, luni, in sedinta consiliului, ca „Braila exporta la greu fete pentru prostitutie”, cerandu-i sefului Politiei, comisarului-sef Adrian Gluga, sa le ofere consilierilor judeteni mai multe informatii pe aceasta tema.

„O alta tema extrem de severa, de care nu stim, este cea a prostitutiei. Braila exporta la greu fete, are o traditie, cu fel de fel de filiere, fel de fel de personaje. Treburi complicate, dificile pana la exasperare. Am vrea in forul nostru sa stim si aceste adevaruri mai dure, pentru ca poate, impreuna, le putem corija”, a spus Mortu.

Comisarul-sef Gluga i-a raspuns vicelui CJ, explicandu-i ca prostitutia „este o simpla contraventie” si ca, in schimb, oamenii legii depun toate eforturile posibile pentru a combate traficul de persoane si proxenetismul, care sunt incriminate de Codul Penal.

Comentarii