stiri Braila – debraila.ro

VIAȚA unui tânăr brăilean, în MÂINILE „Suporterilor lui Allah”. CULISELE unei răpiri care a pus pe jar comunitatea internațională. Cine sunt rebelii din Mișcarea Houthi? | Al Jazeera: „Incidentul are încă potențialul de a declanșa o escaladare gravă a conflictului Israel-Palestina”

Pe 19 noiembrie, în largul Mării Roșii, mai mulți luptători ai Mișcării Houthi au deturnat o navă de marfă și au ordonat echipajului să schimbe cursul către portul Hodeida din Yemen, unde este ancorată astăzi. La bord se aflau 25 de persoane, filipinezi, bulgari, mexicani, ucraineni, dar și un român.

Românul este Ciprian Soare, în vârstă de 29 de ani, un tânăr din Brăila, electrician pe vasul-mamut care se afla în tranzit spre India. A ajuns să muncească pe „Galaxy Leader” prin intermediul unei firme din Bulgaria și urma să se întoarcă acasă peste câteva luni, mai exact în februarie.

Potrivit presei internaționale, nava, aflată sub pavilion Bahamas, este deținută de un om de afaceri din Israel, dar operată de japonezi.

De altfel, Mișcarea Houthi a afirmat ca a pus la cale atacul pentru că nava este israeliană. De cealaltă parte, Israelul a negat orice legătură cu vasul, deși toate datele arată că, într-adevăr, este proprietatea unuia dintre cei mai bogați israelieni. Totul, în contextul în care, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, Mișcarea Houthi a lansat atacuri cu rachete și drone asupra teritoriului israelian.

Mișcarea Houthi din Yemen, numită oficial „Suporterii lui Allah”, este o organizație politică, militară și religioasă din Yemen, care controlează regiuni mari din țara arabă. Rebelii din Yemen sunt considerați teroriști de unele țări, printre care Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Inclusiv SUA, în timpul lui Donald Trump, i-a trecut pe lista organizațiilor teroriste, însă măsura a fost anulată între timp doar pentru ca cetățenii din Yemen să poată beneficia de asistență umanitară. Acum, după incidentul din Marea Roșie, Administrația Biden ia în calcul să îi reintroducă pe lista cu teroriști.

Sloganul Mișcării Houthi descrie cel mai bine ideologia rebelilor yemeniți apropiați de Iran: „Dumnezeu este cel mai mare, moarte pentru America, moarte pentru Israel, blestem asupra evreilor, biruință Islamului”.

Sursa: BBC

Cazul răpirii marinarilor de pe „Galaxy Leader” a stârnit reacții majore la nivelul comunității internaționale, devenind un subiect extrem de delicat în contextul conflictului din Gaza: Israelul a acuzat că Iranul s-ar afla în spatele deturnarii navei de către Mișcarea Houthi, Iranul a negat orice implicare, Japonia a recunoscut că poartă discuții cu rebelii din Yemen pentru a pune capăt incidentului, în timp ce Statele Unite ale Americii au condamnat ce s-a întâmplat și au cerut eliberarea navei și a marinarilor.

În același timp, în România, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe a fost activată o celulă de criză, autoritățile precizând  că „au fost demarate procedurile standard pentru astfel de cazuri care implică cetățeni români” și că se află „în strânsă legătură cu alți parteneri internaționali”.

De menționat este și faptul că politicianul brăilean Mihai Tudose, europarlamentar și fost prim-ministru, a abordat subiectul răpirii, ținând cont că în echipaj se află și Ciprian Soare. Deputatul european a declarat că a discutat cu ministrul Afacerilor Externe și a luat legătură cu Serviciul European pentru Acțiune Externă – serviciul diplomatic al Uniunii Europene. 

Am luat legătura cu doamna ministru de Externe, Luminița Odobescu, care m-a informat despre demersurile care se fac pentru soluționarea crizei, precum și despre starea brăileanului nostru. (…) Am luat legătura la Strasbourg, unde mă aflu pentru sesiunea Parlamentului European, cu colegi din țările implicate și cu Serviciul European pentru Acțiune Externă. Nu este suficientă condamnarea actului odios de terorism, e nevoie de acțiune imediată și fermă!„, a subliniat fostul premier.

Analiză Al Jazeera:

Ar putea fi prima mișcare care atrage Statele Unite și Iranul în implicarea directă în război

O analiză publicată pe site-ul prestigioasei instituții media „Al Jazeera” și semnată de Zoran Kusovac vorbește despre incidentul din Marea Roșie, întrebând dacă „Îi pot opri SUA și Israel pe Houthii din Yemen să pună mâna pe mai multe nave?”.

DEBRAILA.ro a tradus principalele pasaje din textul care face referire la răpirea marinarilor, printre care se află și brăileanul Ciprian Soare:

„(…) Nu s-au tras focuri de armă, iar nava sechestrată este o navă civilă care navighează între țări neutre, dar incidentul are încă potențialul de a declanșa o escaladare gravă a recentului conflict Israel-Palestina.

În cel mai rău caz, ar putea fi prima mișcare care atrage Statele Unite și Iranul în implicarea directă în război. (…)

Se pare că din nou Iranul este cheia. Dacă preluarea Galaxy Leader ar fi o acțiune independentă a Houthi, care nu a fost instigată de Teheran, SUA s-ar putea angaja într-o diplomație liniștită pentru a împinge Iranul să domnească în mandatul său și să evite noi deturnări pe mare.

Aceasta ar putea fi cea mai realistă cale de ieșire, dar numai dacă toate părțile implicate dau dovadă de reținere.”

Comentarii