stiri Braila – debraila.ro

VESTE la sfarsit de an: gigantul american Tesla vine in Braila

Tesla va instala in Romania, in 2019, trei sisteme de incarcare rapida a automobilelor electrice. Constructorul american de automobile electrice de inalta performanta a ales trei municipii din tara noastra pentru a instala statiile „Supercharger”, printre care, surprinzator pentru presa de specialitate, si Braila, alaturi de Bucuresti si Craiova.

Informatia a fost publicata pe site-ul oficial al gigantului american, fiind insa confirmata chiar de miliardarul Elon Musk, fondatorul Tesla, printr-o postare pe Twitter.

„Da. Acoperirea cu Supercharger se va extinde la 100% din continentul european anul viitor. Din Irlanda, pana la Kiev, din Norvegia, pana in Turcia. Chiar si in Romania”, a scris Musk pe reteaua de socializare.

In urma cu doua luni, intre reprezentanti ai companiei Tesla si George Maior, ambasadorul Romaniei in SUA, s-au purtat negocieri, diplomatul prezentand, intr-o intalnire de lucru, masurile implementate de Romania in domeniul energiei regenerabile.

Presa de specialitate considera un pas normal miscarea Tesla in Europa, avand in vedere ca producatorul auto a inceput sa pregateasca, inca din luna noiembrie, Model 3, cel mai accesibil autoturism al companiei, pentru pietele din Europa.

Potrivit digi24.ro, inca din 2016 se zvonea ca Romania negociaza cu un producator american de masini electrice pentru deschiderea unei fabrici in tara noastra.

Comentarii