Agenția Națională de Integritate a anunțat, marți, faptul că Ana Cornelia Măcrineanu, primarul comunei Viziru, s-a aflat în conflict de interese de natură administrativă.
Măcrineanu candidează pentru un nou mandat de primar din partea PNL. Actualul mandat a fost câștigat sub sigla PSD, însă primărița se numără printre aleșii locali PSD “cumpărați” politic de deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila și candidat la președinția Consiliului Județean.
Potrivit ANI, Măcrineanu, “în exercitarea mandatului de primar, deși avea un interes de natură patrimonială, a emis și semnat, în luna martie 2023”, un act prin care acorda sume de bani unor angajați din aparatul de specialitate al primarului.
De această sumă a beneficiat inclusiv primărița din Viziru.
Practic, aceasta și-a acordat singură suma de 300 de lei din bugetul Primăriei Viziru cu ocazia zilei de 8 martie. În total, suma de 6.000 de lei a ajuns, prin semnatura primăriței, la angajații din subordine și în propriul portofel.
“Ana Cornelia Măcrineanu a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019”, precizează Agenția Națională de Integritate.