Deputatul liberal Vasile Varga, candidat pentru un nou mandat, a vorbit, marti, in cadrul unei conferinte de presa, despre faptul ca unii membrii de partid si-au manifestat public nemultumirea cu privire la lista filialei pentru alegerile parlamentare, precizand ca „la marea majoritate a filialelor exista discutii si conflicte”.
„Nu s-a intamplat numai la PNL faptul ca unii membrii si-au dat demisia, iar unii sunt nemultumiti de faptul ca rezultatul unor alegeri democratice nu i-a pus pe o pozitie eligibila pe listele pentru alegerile parlamentare. Intr-un anume timp, dupa ce se vor termina aceste alegeri, va fi necesara o restructurare a conducerii filialei, cu membri noi, cu membrii poate chiar nemultumiti astazi, care au avut o activitate pe care eu chiar o consider prodigioasa in campaniile electorale si care nu se regasesc pe listele de consilieri locali sau judeteni. A fost o nemultumire totala, dar nu a fost numai la PNL Braila. La marea majoritate a filialelor exista niste discutii, exista niste conflicte pe care trebuie sa le inchidem aici, acasa. Nu este normal si firesc sa explodam si discutiile pe care le avem noi pro sau contra sau nemultumirile noastre sa ajunga la presa. Noi ar trebui sa ne restructuram cu oameni care vor veni din celalalt esalon, pentru ca la alegerile urmatoare sa avem un candidat adevarat pentru Primaria Municipiului”, a declarat Varga.
Totodata, PNL-istul a tinut sa mentioneze, in contextul apropierii campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, faptul ca un candidat nu trebuie sa faca promisiuni rupte de realitate, ci sa aduca in discutie doar lucruri pe care le poate duce la indeplinire.
„Rolul nostru este acela de a modifica o lege care este proasta. Un parlamentar nu poate face altceva decat depuna eforturi, sa stea sa citeasca, sa asculte strada, presa si sa faca ceva benefic pentru municipiul sau judetul nostru. Acesta este rolul unui parlamentar! Nu trebuie sa facem promisiuni ca noi, parlamentarii, vom asfalta! Nu. In orice domeniu de activitate, trebuie sa schimbi o lege care este proasta!”, a explicat deputatul Varga.