stiri Braila – debraila.ro

Un tanar brailean, printre cei +200 de „romani remarcabili ai prezentului | „Capsula Timpului”: mesajele lor vor fi citite in 2118

Braileanul Stoica Cristinel Popa, absolvent cu onoruri in stiinte politice al Universitatii „Stanford”, a fost selectat printre cei peste 200 de „romani remarcabili ai prezentelui”, in cadrul unui proiect dedicat Centenarului Marii Uniri si lansat de Liga Studentilor Romani din Strainatate si de Fundatia C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor Romani), cu sprijinul Primariei Municipiului Alba Iulia. 

Tanarul de 30 de ani, ca si restul personalitatilor alese de initiatorii proiectului, a fost invitat sa transmita un mesaj romanilor din viitor, mesajele respective fiind adunate si introduse in sculptura de bronz „Capsula Timpului Romania 2018”. Demersul simbolic urmeaza sa-si atinga scopul final peste 100 de ani, in 2118, atunci cand capsula va fi deschisa.

La 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, au sosit 1.228 de delegati, care si-au prezentat <<credentionalele>> pentru a participa la Marea Adunare Nationala, unde au contribuit cu votul lor la deciderea sortii viitoare a neamului romanesc si, astfel, au scris istorie. Asa cum au facut inaintasii lor acum 100 de ani, fiecare dintre cei peste 200 de „romani remarcabili ai prezentului” a prezentat un <<credential>> – un mesaj din Romania anului 2018, pentru Romania anului 2118.

„Sa fiu invitat sa particip in cadrul acestui proiect remarcabil a fost mare onoare, un gest care m-a miscat pana la lacrimi. Multi dintre romanii inclusi in acest proiect, de la Ivan Patzaichin pana la Eugen Doga, erau deja mari personalitati acum 30 de ani, cand m-am nascut eu. Pentru Romania, recunoasterea meritelor romanilor educati in afara tarii, la universitati de prestigiu, ar fi o reintoarcere la normalitate, la meritocratia limitata, dar consistenta, din perioada interbelica. Ma bucur nespus de mult de faptul ca voi fi un reprezentant al Brailei in acest moment de importanta istorica maxima pentru poporul roman. Sper ca mesajul meu pentru Romania anului 2118 sa surprinda si sa-i faca mandri pe brailenii care vor participa la desigilarea Capsulei Timpului peste 100 de ani”, a declarat Stoica Cristinel Popa.

In fata semisferei de bronz,  care „reprezinta globul pamantesc si milioanele de romani din intreaga lume”, a fost asezata o carte deschisa, cu un mesaj simbolic.

Monumentul a fost amplasat in Alba-Iulia, capitala Unirii, chiar in Santurile Cetatii Alba Carolina, in lateralul Podului Unirii.

„Capsula Timpului” a fost inaugurata vineri, 30 noiembrie, urmand ca dupa un veac, pe 1 decembrie 2118, sa fie desijilata, iar mesajele citite pentru prima oara.

Printre personalitatile alese de initiatorii proiectului se numara Ivan Patzaichin, Ion Caramitru, Felicia Filip, Smiley, Marcel Iures, Moise Guran, Catalin Striblea sau Ioan Aurel Pop, presedintele Academiei Romane.

Cine este tanarul brailean?

Stoica Cristinel Popa este presedintele Asociatiei „Euroteens” din Braila si absolvent al Stanford University, Harvard University si University of Texas. Pe parcursul carierei sale, a mai primit numeroase distinctii, printre care se numara absolvirea „cu onoruri” a licentei la Stanford University, „Premiul de Excelenta pentru Studentii Angajati” – oferit de catre Departamentul de Resurse Umane de la University of Texas si „Diploma de Onoare” pentru implicare in dezvoltarea comunitatii si impact pozitiv adus in societate – din partea Junior Chamber International. Cu burse ce insumeaza peste jumatate de milion de dolari, braileanul a participat la programe educationale, de cercetare si voluntariat in 28 de tari, pe 5 continente.

Comentarii