Marti, 12 decembrie, la ora 12:20, politistii Serviciului de Ordine Publica si cei ai Postului de Politie Comunal Salcia Tudor au desfasurat o actiune, pe raza localitatii Salcia Tudor, pentru supravegherea si controlul traficului rutier.
Cu aceasta ocazie, oamenii legii au oprit in trafic, pe drumul comunal 195 Salcia Tudor-Cuza Voda, un autoturism condus de un tanar de 24 de ani, din Braila.
In urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca barbatul aflat la volan nu detine permis de conducere, masina apartinandu-i fratelui sau, in varsta de 29 de ani, pasager in vehicul. Soferul de drept i-a incredintat autoturismul fratelui sau pentru a-l conduce pe drumurile publice.
In cauza a fost intocmit dosar penal pentru infractiunile de conducere a unui vehicul fara permis si incredintarea unui vehicul unei persoane ce nu poseda permis de conducere.