Un cetatean moldovean aflat in Braila a recurs la un siretlic iesit din comun pentru a ajunge acasa, punand astfel pe jar autoritatile din ambele tari. Barbatul a fost dat jos din autocarul care se indrepta spre Republica Moldova, dupa o cearta cu operatorul de transport, motiv pentru care a decis sa minta, anuntand oamenii legii ca este posibil sa fie infectat cu noul coronavirus.
Moldoveanul a fost transportat, in cursul zilei de marti, cu o ambulanta din Braila si adus in Republica Moldova. A fost preluat de la punctul de trecere al frontierei Giurgiulesti si internat intr-un spital din Chisinau.
In cele din urma, ajuns pe mana medicilor de peste Prut, care n-au depistat semne clinice de COVID-19, barbatul a recunoscut ca a mintit pentru a ajunge acasa.
„A recurs la aceasta farsa, invocand autoritatilor romane ca a fost infectata. Atunci cand incercam sa prevenim si sa combatem COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova, atunci cand punem in valoare fiecare ambulanta si fiecare lucrator medical, cu regret se mai intampla si astfel de situatii”, a declarat, cu referire la acest caz, Viorica Dumbraveanu, ministrul Sanatatii din R. Moldova.
Medicii l-au externat pe cetateanul moldovean, insa nu inainte de a anunta Politia, care il va amenda.