stiri Braila – debraila.ro

Un brăilean a fost REȚINUT: a spart mai multe aparate și și-a arătat organele genitale într-o sală de jocuri

Pe 30 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut un brăilean de 34 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

Potrivit oamenilor legii, în perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023, individul ar fi distrus mai multe aparate de jocuri de noroc și a tulburat liniștea în incinta unei săli de jocuri de noroc, manifestându-se violent și jignind angajații.

Totodată, în cursul lunii martie, aflându-se într-o sală de jocuri de noroc, în prezența mai multor persoane ar fi săvârșit acte de exhibiționism în mod intenționat. Mai exact, și-ar fi arătat organele genitale, mimând un act sexual.

După ce a stat 24 de ore în spatele gratiilor, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Comentarii