Pe 10 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a unui individ specializat în furturi din societăți comerciale. Inițial, tânărul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale.
Potrivit oamenilor legii, brăileanul este bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt și cinci infracțiuni de furt calificat. Ultimele două „lovituri” au avut loc acum o săptămână, mai exact pe 3 noiembrie, la orele 17:00 și, respectiv, 20:45.
Totodată, polițiștii i-au probat individului și fapte din urmă cu mai bine de doi ani de zile.
„În fapt, în perioada 31.01-16.03.2020, tânărul ar fi sustras de mai multe ori bunuri și bani, prin distragerea atenției angajaților în zona caselor de marcat, din incinta a trei societăți comerciale de pe rază municipiului. De asemenea, în perioada 16.09-03.11.2022, tânărul, prin același mod de operare, ar fi sustras bani și bunuri în dauna altor trei societăți comerciale, creând un prejudiciul total în valoare de aproximativ 6.000 de lei”, arată anchetatorii.
După cum am menționat anterior, instanța a admis propunerea procurorului de caz de arestare preventivă a lui Alexandru Florian Dănilă.