stiri Braila – debraila.ro

Un alt ACCIDENT cu moped: o mașină l-a proiectat pe mopedist într-o alta! | Bărbatul de 36 de ani a ajuns la spital

După aproximativ 30 de minute de la momentul producerii accidentului de pe strada Industriei – unde un mopedist a fost acroșat de un autoturism, un alt accident în care a fost implicat un moped a avut loc în municipiu.

Față de primul eveniment rutier, în acest caz mopedistul avea permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Luni, în jurul orei 13:10, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, din direcția strada Chișinău, ajungând la intersecția cu Aleea Mecanizatorilor, la efectuarea virajului către stânga, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui bărbat de 36 de ani, care se deplasa cu un moped din sens opus.

În urma impactului, mopedistul a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un brăilean de 31 de ani, care se afla oprit pentru a acorda prioritate pe Aleea Mecanizatorilor, la intersecția cu Calea Calărașilor.

Mopedistul a fost rănit în zona umărului și claviculei, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii