stiri Braila – debraila.ro

ULTIMA MISIUNE: Spre cer! | Mihai si Ana-Maria au murit in chinuri groaznice, intr-un accident care ridica semne de intrebare – VIDEO

Doua vieti pierdute la datorie si o ancheta care trebuie sa ofere raspunsuri la numeroasele intrebari care au aparut. Mihai si Ana-Maria au ars de vii, blocati in autospeciala care a luat foc, in seara zilei de marti, dupa ce a intrat intr-un copac de pe marginea drumului judetean 221, intre localitatile Sutesti si Constantinesti.

Cei doi erau politisti la Sectia 4 Politie Rurala Ianca si se aflau in misiune de patrulare. Desi drumul este drept pe mai toata lungimea sa, in mod inexplicabil, Mihai Bara, in varsta de 45 de ani, a pierdut controlul volanului, a parasit partea carosabila si a intrat intr-un pom.

Se pare ca odata cu producerea impactului, autospeciala a fost cuprinsa de flacari. Atat agentul sef Bara – care se apropia de varsta pensionarii, cat si agentul Ana Maria Manea, in varsta de 21 de ani – o tanara incadrata in Politie acum jumatate de an, au ramas blocati in masina. Desi au incercat din rasputeri sa scape din incendiu, cadavrele oamenilor legii au fost gasite carbonizate, lipite de usa soferului.

Autospeciala a ars ca o torta pana la sosirea pompierilor, astfel incat salvatorii si-au dat seama cu greu, dupa minute bune de interventie, ca este vorba despre un autoturism al Politiei.

Pe retelele de socializare, numeroase voci, printre care chiar si Sindicatul Europol, au lasat sa se inteleaga ca este posibil ca o defectiune tehnica sa fi cauzat cumplitul accident. S-a vorbit despre „sicrie pe roti” si despre faptul ca multe dintre autospecialele Politiei sunt uzate fizic si moral. O alta varianta care a circulat, de data aceasta prin intermediul canalelor de comunicare ale Politiei, este cea a „neadaptarii vitezei la conditiile de drum”.

Totusi, in mod oficial, Politia a precizat, la scurt timp dupa producerea tragediei, faptul ca cercetarea la fata locului va stabili „toate imprejurarile in care s-a produs evenimentul”.

„Transmitem sincere condoleante familiilor colegilor nostri si tuturor celor care i-au cunoscut”, a mai transmis sursa citata.

Comentarii