stiri Braila – debraila.ro

Tudose, despre un posibil spital COVID-19 la Braila: „Strategia unor idioti. Un loc la psihiatrie pentru cel care a gandit aceasta schema de turism interjudetean cu bolnavi contagiosi” | „Demisia prefectului, fireasca daca asa ceva se intampla”

Europarlamentarul brailean Mihai Tudose (PSD) a comentat, duminica, pe o retea de socializare, propunerea Directiei de Sanatate Publica Galati ca Spitalul Judetean de Urgenta Braila sa devina spital doar pentru brailenii si galatenii suspecti sau infectati cu COVID-19, precizand ca este vorba despre „strategia unor idioti”.

„Inconstienta? Prostie in cea mai acuta forma? Servilism? Strategia unor idioti este, mai nou, sa mute niste bolnavi confirmati sau nu intre judetele Braila si Galati. Aveti spre lectura adresa de la Ministerul Sanatatii… Deci, cand toata lumea a constatat ca „foiala” duce la raspandire, cand cea mai folosita expresie este: stati acasa! Acum cineva vrea sa faca schimburi de bolnavi intre judete… caci, nu-i asa, daca scapam cu bine? Guvernul, caci acum pe perioada de urgenta el, guvernul, e „seful” absolut al spitalelor, nu poate sa faca cumva ca fiecare municipiu resedinta de judet sa aiba conditii pentru izolarea si tratarea bolnavilor de Covid-19?!?!?! Vrea cineva sa „scape” de cele doua judete?”, a precizat Tudose.

Fostul premier a lansat un atac dur si la adresa prefectului Catalin Boboc, aratand ca „demisia lui cred ca va fi fireasca daca asa ceva se va intampla”.

„Nu l-am auzit pe foarte vocalul prefect de Braila cu vreo atitudine, pozitie, ceva care sa-i justifice prezenta in fotoliul de prefect… Sau tacerea lui este pretul pentru un loc pe listele de la parlamentare… Oricum, demisia lui cred ca va fi fireasca daca asa ceva se va intampla… Poate o singura exceptie putem face…. Un loc la psihiatrie la Braila pentru cel care a gandit aceasta schema de turism interjudetean cu bolnavi contagiosi… Nu o sa-l ajute, dar macar sa aratam ca suntem gazde bune…”, a conchis europarlamentarul.

Propunere: Spitalul Judetean sa trateze doar COVID-19! | DSP Galati vrea ca galatenii suspecti sau confirmati cu COVID 19 sa fie tratati la Braila. La Galati sa ajunga brailenii si galatenii fara COVID-19 | REACTIA prefectului Boboc

Comentarii