stiri Braila – debraila.ro

Tudose, despre scandalul „Bâstroe”: „Părerea mea e că Ucraina a profitat de război și și-a făcut treaba. Pot să apăr și Ucraina în problema războiului, dar să văd și interesul României” | Comisia Europeană va face verificări la fața locului

Europarlamentarul brăilean Mihai Tudose, vicepreședinte PSD, a comentat, recent, în cadrul unei emisiuni online la Evenimentul Zilei, scandalul generat de lucrările realizate de autoritățile ucrainene pe canalul Bâstroe, precizând faptul că „Ucraina a profitat de război”.

Canalul Bâstroe face obiectul unor dispute mai vechi cu Ucraina, continuarea lucrărilor fiind stopată în urmă cu aproape două decenii prin intermediul unor decizii internaționale pentru protejarea ecosistemului din Delta Dunării.

Fostul premier a subliniat faptul că situația trebuie privită separat de agresiunea militară rusă, România având datoria să fie alături de Ucraina în cazul războiului. 

Tudose: „E dreptul tău să o faci, dar să respecți niște reguli”

„În 2004, când eram membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Ucraina a început un demers de regularizare a malurilor și să adâncească canalul Bâstroe. Acțiunea a fost stopată și Ucraina a primit cinci sau șase decizii în acest sens de la toate organismele europene și internaționale care guvernau această problema. S-a cerut Ucrainei să înceteze orice activitate până nu face un studiu de impact asupra mediului, poluare, habitat. Ucraina nu a făcut asta niciodată! Ca părere personală, Ucraina a profitat de situația în care se află și și-a făcut treaba. Acel canal este pe teritoriu ucrainean. Să te apuci acum să faci ce? Sancțiuni împotriva Ucrainei? E zonă de război și e cam greu… Ce nu ai voie în timp de pace, în război mai e permis. (…) Repet, opinia mea este că Ucraina a profitat de conjunctură și și-a făcut treaba, sfidând ce i s-a spus până acum. (…) Nu a existat un studiu de impact. E dreptul tău să o faci, dar să respecți niște reguli”, a declarat Mihai Tudose.

Social-democratul a mai adăugat faptul că scandalul Bâstroe trebuie gestionat țînând cont de situația din Ucraina, respectiv războiul, în contextul în care se vorbește despre un conflict între autoritățile din cele două țări – România și Ucraina.

„Acel canal este pe teritoriul ucrainean. Să te apuci acum să faci ce? Sancțiuni împotriva Ucrainei? E zona de război și e cam greu… Ce nu ai voie în timp de pace, în război mai e permis. Înțeleg că Ucraina a cam terminat și a adâncit cât și-a dorit canalul. Este complicat. Ce facem? O să reclamăm și credeți că cineva va amenda acum Ucraina? Ne ducem să astupăm canalul? Este o țară unde este război. Delta este în patrimoniul UNESCO, nu e doar interesul României. (…) Gândiți-va că noi eram în situația Ucrainei și eram victima unei agresiuni nedrepte, și am fi vrut că toată lumea să ne sprijine. Asta este și datoria noastră! Pot să apar și cauza ucraineană și să-mi văd și de interesul României. La un moment dat, trebuie că anumite chestii să le lăsăm mai jos… e război. Dacă mâine trebuie să primim milioane de refugiați, nu stau să mă uit ce scrie în lege la trecerea frontierei, ci îi primesc și le dau mâncare”, a concluzionat europarlamentarul.

Pe 1 martie, o echipă de specialiști de la Comisia Europeană începe un control pentru evaluarea lucrărilor care sunt realizate pe canalul Bâstroe.

Comentarii