Un grav accident rutier s-a produs, vineri dimineață, în jurul orei 08:30, pe drumul comunal 35, între localitățile Perișoru și Berlești.
O femeie a murit, iar o alta a fost rănită grav după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea.
Potrivit Poliției, o tânără de 20 de ani, din comuna Cireșu, conducea un autoturism, dinspre Perișoru către Berlești, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a lovit frontal un pom.
Din nefericire, în urma impactului, mama șoferiței, o femeie de 43 de ani, care se afla pe locul din dreapta față, a murit.
Totodată, tânăra, care este și însarcinată, a fost rănită, fiind transportată de urgență la spital.
Aceasta nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, însă i-au fost prelevate mostre biologice la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.