stiri Braila – debraila.ro

TOATE TUNURILE pe DEBRAILA și Jurnalul de Brăila. Șeful PNL, campanie de INTIMIDARE și DENIGRARE | MIZA: singurele publicații care îl CRITICĂ pe Popa | Este pentru prima oară când un politician brăilean, după PSD-istul Bunea Stancu, îşi asumă astfel de atacuri la adresa unor redacții

Din septembrie 2022 și până în prezent, DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila au fost țintele unei ample campanii de intimidare și denigrare care a plecat de la faptul că cele două publicații au scris, în perioada septembrie-octombrie 2022, despre numeroasele persoane aduse din Republica Moldova pentru a munci „la negru” la construcția, pe bani europeni, a unui centru de colectare cereale al familiei deputatului Alexandru Popa, președintele PNL Brăila.

Subiectul, documentat și probat prin faptul că situația a fost scoasă la iveală în urma a trei controale ale unor instituții cu atribuții în domeniu – respectiv Inspectoratului Teritorial de Muncă (Ministerul Muncii) și Biroul pentru Imigrări (Ministerul Afacerilor Interne) – a fost minimalizat și ridiculizat de Popa, acuzând jurnaliștii DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila că „sunt supărați că PSD a comandat un sondaj și eu stau mai bine decât ei în sondaj”.

Practic, în fața unor evidențe, nu a unor opinii jurnalistice, liderul PNL Brăila a atacat cele două publicații în încercarea de a le decredibiliza și a pune realitatea prezentată în articole pe seama unor directive primite din partea PSD. Totodată, deputatul a amenințat cu plângere penală DEBRAILA.ro – fapt care nu s-a mai concretizat – deși, paradoxal, inițial, în articol nu se menționa numele deputatului sau a familiei Popa, ci doar al unei cooperative agricole din comuna Cireșu.

Mai mult decât atât, acesta nu a mai invitat DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila la conferințele de presă organizate de PNL Brăila, cum s-a întâmplat până atunci. Ulterior, într-o astfel de conferință de presă, parlamentarul a continuat asocierea celor două publicații cu PSD și a atacat direct jurnaliștii DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila.

„Dacă vor să avem o luptă corectă și echidistantă, să între și ei în PSD și să candideze împotriva mea sau a colegilor mei. Nu poți să stai ascuns drept un site și să mă ataci în fiecare zi”, a declarat Popa.

Precizăm că decizia lui Popa de a nu mai invita DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila la conferințele de presa vine exclusiv ca urmare a publicării dezvăluirilor despre moldovenii care munceau „la negru”, neexistând măcar o singură abatere de la normele profesionale ale jurnaliștilor celor două publicații în cadrul conferințelor de presă de la PNL la care au participat vreodată.

În acea perioada, tot DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila au fost singurele publicații din Brăila care au scris despre un subiect prezentat în aproape toată presa centrală și care avea în prim-plan PNL Brăila: dedicațiile obscene de la Școală de Vară a Tineretului Liberal.

Popa, în război cu presa care îl critică

TOATE TUNURILE pe DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila

Pe lângă decizia de a susține conferințe de presă fără întrebări de la DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila, în contextul în care nu a existat niciun motiv cu excepția articolelor care priveau viața profesională, și nu personală, a lui Popa – documentate temeinic – din acel moment, jurnaliștii celor două publicații au fost ținta mai multor atacuri menite să intimideze: de la trucaje foto batjocoritoare (de exemplu, poza unui animal pe fața unui jurnalist) distribuite pe rețelele de socializare – inclusiv TikTok, la apeluri telefonice cu număr ascuns în care se proferau injurii și amenințări („Mai ușor cu PNL, ca mă p*ș pe tine”), la comentarii de pe conturi de Facebook false cu apelative greu de reprodus – în care Popa era lăudat și cele două publicații criticate – și chiar la jigniri asumate de aleși locali ai PNL.

Cel mai recent episod este legat de consilierul municipal Petrică Popa, care, pe o rețea de socializare, la un articol DEBRAILA.ro despre prezența liberalilor la evenimentul de inaugurare al podului peste Dunăre – eveniment pe care PNL îl criticaseră extrem de dur cu doar două săptămâni înainte, vorbind despre „autoflatulări” – a publicat următorul comentariu:

„Dacă speli clanțe de uși nu înseamnă că ai și logică. Spălătorii de plică sunt la fel. Clanțele de uși, nu. Stai liniștit că bănuțul vine…!”

Practic, Petrică Popa (foto jos), consilier municipal PNL și președinte al Organizației de Seniori, a reluat teza „presei vândute” pe care a folosit-o deputatul Popa în atacurile la DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila și a spus despre jurnalistul care a scris articolul că „spală clanțe de uși”

De altfel, singurele comentarii făcute de liberali la articolele DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila care vizează nu doar opinii jurnalistice, ci și chiar chestiuni palpabile, evidente, sunt cu trimitere la tonul dat de deputatul Alexandru Popa la sfârșitul anului trecut: cine nu scrie favorabil sau chiar elogios despre un politician este plătit de inamicul acestuia.

Cât despre acțiunile din sfera penală care i-au vizat pe jurnaliștii DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila, am ales să ne adresăm instituțiilor competente să afle originea acestora și să aplice legea, prezentând probele care, în opinia noastră, arată, în mod categoric, că este vorba despre o singură sursă, acțiunile fiind declanșate ca urmare a activității jurnalistice. Vom proceda la fel de fiecare dată când situația o va cere.

DEBRAILA.ro și Jurnalul de Brăila apreciază că nu este rostul jurnaliștilor să se certe public cu politicienii, ci doar să răspundă decent la atacurile celor vizați de articole pentru a îi informa pe cititori. 

Suntem total împotriva logicii conform căreia un politician (indiferent de culoarea politică) criticat de un jurnalist (indiferent de publicația unde lucrează) are dreptul să îl jignească sau să îi pună la îndoială probitatea profesională. Acesta este rolul cititorilor, în cazul jurnalistului, la fel cum e rolul electoratului când vine vorba de politician.

CINE este Alexandru Popa, șeful PNL Brăila?

Portret făcut pe baza articolelor din presa locală (n.r. nu DEBRAILA/Jurnalul de Brăila) și centrală

Alexandru Popa este fiul lui Radu Popa, primarul liberal al comunei Cireșu, care se află în funcție de ani buni. În 2020, actualul deputat a intrat în politica „mare”, candidând pe lista PNL pentru Consiliul Județean și obținând un mandat de consilier județean.

După doar câteva lui, Popa a devenit candidatul emblemă al PNL Brăila la alegerile parlamentare, fiind nominalizat pe locul 1 pe lista pentru Camera Deputaților. Acesta a ajuns deputat la redistribuire și, ulterior, a fost ales președinte al PNL Brăila.

În timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2020, Ludovic Orban, liderul de atunci al PNL, l-a descris pe Popa, în ciuda criticilor publice, ca fiind „un candidat extrem de serios, care are două masterate și e la doctorat în anul I”.

Alexandru Popa a apărut și în filmulețe în care oferea bani maneliștilor care îi cântau numele sau sintagme precum „ca sicilienii este respectat”.

„Dacă vreau mă voi mai duce la petreceri cu lăutari”, a fost reacția lui Popa după ce a ajuns parlamentar.

În aprilie 2016, „Ziarul Obiectiv – Vocea Brăilei” publica un articol care îl avea în prim-plan pe Alexandru Popa, acuzat că „a snopit în bătaie un tânăr din Făurei”.

„L-ar fi bătut pe bărbat cu bâta până l-a lăsat inconştient la pământ”, nota publicația „Obiectiv”.

Câteva luni mai târziu, tot Ziarul Obiectiv îl taxa pe actualul parlamentar pentru că și-a parcat autoturismul pe partea carosabilă în municipiu: „Fiul primarului din Cireşu, unul dintre „şmecherii cu BMW” care parchează abuziv.”

Surprinzător, nu doar numele lui Alexandru Popa a fost legat de episoade violente menționate de presa locală sau naţională, ci chiar și numele tatălui sau, primarul comunei Cireșu.

Tot în 2016, anul când Alexandru Popa fusese acuzat că a bătut crunt un tânăr care avea alte opinii politice, Ziarul Obiectiv scria și despre Radu Popa, primarul comunei Cireșu.

„Lege făcută cu pumnul de primarul comunei Cireşu, PNL-istul Radu Popa. Acuzaţia vine din partea unui localnic din satul Vultureni, care susţine că a ajuns să trăiască în teroare, după ce a fost luat la pumni, în plină stradă, chiar de alesul comunităţii. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, bărbatul ne-a pus la dispoziţie actele medicale care dovedesc agresiunea precum şi plângerea înaintată la poliţie”, arătau jurnaliștii de la „Obiectiv” într-un articol cu titlul „Teroare la Cireșu”.

Comentarii