stiri Braila – debraila.ro

Tentativa de OMOR la Ulmu | Un tanar i-a injunghiat cu un briceag pe doi frati

Conflictul sangeros a avut loc in seara zilei de 5 februarie, in jurul orei 21:30, pe o strada din comuna Ulmu.

Doi frati din localitate, in varsta de 16 si, respectiv, 22 de ani, au dat nas in nas cu un consatean de 17 ani, Fulgeanu Ionut, pe care, pe fondul unui conflict mai vechi, l-ar fi atacat cu un topor.

Adolescentul a reusit sa se fereasca si din victima a devenit agresor. A scos un briceag si i-a injunghiat de mai multe ori pe cei doi.

Dan si Claudiu Moise au fost transportati la Spitalul Judetean de Urgenta pentru acordarea de ingrijiri medicale, ramanand internati.

In cursul zilei de marti, 6 februarie, procurorii au dispus fata de Fulgeanu Ionut masura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile si obligatia de a nu parasi limita teritoriala a judetului.

Politistii continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunilor de port sau folosirea fara drept de obiecte periculoase si tentativa de omor.

Comentarii