stiri Braila – debraila.ro

Tabarac, candidat independent, despre intoarcerea in PNL: „Are ca varf de lance „Spaima de la Ciresu” si un traseist PRM-ist. Nu pot sa intru din nou in acea troaca. E o vorba: daca te amesteci cu vacarii, sfarsesti ca vacile!”

Fostul presedinte al Organizatiei Municipale PNL, Adrian Tabarac, care a demisionat din partid si candideaza din postura de independent pentru un fotoliu de deputat, a afirmat, in cadrul unei emisiuni TV, ca se va intoarce in PNL „doar daca se face o reforma din temelii a filialei”

„Nu ma dezic de valorile liberale in care cred. Este un mod al meu de a gandi si de a face lucrurile. Sunt candidat independent pentru ca – am spus-o si o spun inca o data, nu cred ca sunt votanti de dreapta braileni care se simt reprezentati de candidatii pe care ii are pe primele pozitii PNL. Din pacate, este un adevar dureros! Nu ne place si nici mie nu imi place ca marele PNL sa aiba ca varf de lance „Spaima de la Ciresu” si un traseist PRM-ist. Nu am de gand sa plec la un alt partid, nu ma intereseaza! Eu ma voi intoarce doar in PNL si doar in conditiile in care statutul, regulamentul si principiile care stau la baza oricarei democratii sunt respectate si in filiala Braila. Daca ma intorc azi, la cum e gestionat PNL la Braila, as trada orice votant si orice om care mi-ar da un vot pentru a ii reprezenta. Ma intorc in PNL chiar daca ies deputat, dar doar daca se face o reforma din temelii a filialei. Eu nu pot sa ma dezic, sa spun ca nu mai sunt liberal. E crezul meu, dar nu pot sa ma asociez si sa intru din nou in acea troaca care este acolo(…) E o vorba: daca te amesteci cu vacarii, sfarsesti ca vacile!”, a declarat Tabarac la Reperul TV.

Totodata, fostul liberal a mai mentionat faptul ca apropiatii sai sunt tinta unor atacuri din partea candidatilor PNL la parlamentare, adaugand faptul ca nu se lasa intimidat.

„Nu imi fac agenda dupa candidatii PNL pe care, oricum, nu ii consider lideri de opinie sau oameni care pot genera proiecte si valori. Contracandidatii mei de la PNL, negasindu-mi lucruri de care sa se lege, o iau pe la Ploiesti si incearca sa se ia de familia mea, de cunoscuti, poate gasesc ceva. Subtil, au inceput sa apara atacuri. Nu ma las intimidat! Vreau ca fiecare brailean sa stie intre cine si cine are de ales”, a afirmat candidatul independent pentru Camera Deputatilor.

Comentarii