stiri Braila – debraila.ro

SURSE: Președintele Iohannis vine la Brăila, la inaugurarea PODULUI, pe 6 iulie | Acesta este motivul pentru care s-a amânat evenimentul stabilit inițial pentru 27 iunie

Președintele Klaus Iohannis va participa, pe 6 iulie, la evenimentul de inaugurare al podului suspendat de la Brăila, au precizat surse din cadrul constructorului WeBuild pentru DEBRAILA.ro.

Astfel, se pare că principalul motiv pentru care deschiderea circulației pe pod a fost amânată de pe 27 iunie pe 6 iulie este tocmai faptul că președintele Iohannis își dorește să fie prezent la evenimentul de la Brăila.

Data inițială de 27 iunie fusese anunțată, înainte de rotativa guvernamentală, chiar de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Pe 6 iulie, cu un an și jumătate întârziere față de termenul inițial din contract, circulația va fi deschisă pe pod, pe varianta Măcin, urmând ca varianta Jijila să fie finalizată până la sfârșitul anului.

În urmă cu doar câteva luni, ministrul Grindeanu anunțase că la inaugurare ar urma să fie invitați Elisa Ferreira, comisarul european pentru Coeziune și Reforme și Matteo Salvini, vicepremierul Italiei.

Podul este cel mai mare proiect de infrastructură din România post-decembristă și al treilea cel mai mare pod din Europa, o investiție de 500 de milioane de euro.

Contractul pentru podul de la Brăila a fost semnat pe 15 ianuarie 2018, în ultima zi ca prim-ministru al actualului europarlamentar brăilean Mihai Tudose (PSD).

Comentarii