Asteptarea bolnavilor cronici care nu sunt infectati cu noul coronavirus pare sa ia sfarsit.
Directia de Sanatate Publica a dat aviz provizoriu, in cursul zilei de marti, pentru ca Sectia Cardiologie-Pediatrie (n.r. Soseaua Buzaului – cladire nou construita), denumita si corpul E al Spitalului Judetean de Urgenta, sa devina spatiu suport in tratarea bolnavilor infectati cu noul coronavirus.
Avizul vine la aproximativ o luna de cand prefectul Catalin Boboc a anuntat public faptul ca a propus un plan menit sa redeschida fostul Spital 3 pentru pacientii cu alte afectiuni cronice, in afara COVID-19.
De atunci si pana in prezent, intre Spitalul Judetean, Consiliul Judetean, Directia de Sanatate Publica si Institutia Prefectului a existat un schimb de hartii, dar si de replici, fara rezultate concrete.
Dupa multe discutii purtate prin intermediul presei, dar si fata in fata, iata ca autoritatile implicate au reusit sa ajunga la un consens si sa implementeze planul pentru redeschiderea corpului B, fostul Spital 3.