stiri Braila – debraila.ro

Șofer ARESTAT: BĂUT și cu PERMISUL SUSPENDAT, tânărul a trecut pe „roșu” și a băgat alt conducător auto în spital | Accidentul, la intersecția Călărașilor-Pietății

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brăila a admis, duminică, propunerea de arestare preventivă a unui șofer care, fiind băut și având permisul suspendat, a provocat un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită.

Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, care domiciliază fără forme legale în Brăila. Acesta este acuzat de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și vătămare corporală din culpă.

Accidentul a avut loc, în seara de 20 august, în jurul orei 22:15, la intersecția Calea Călărașilor-Strada Pietății.

Mai exact, tânărul, care circula dinspre Dorobanților spre Buzăului, nu a respectat culoarea roșie a semaforului și a lovit un autoturism care circula din sens opus, condus tot de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, care a și fost rănit în urma impactului.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului de 28 de ani. De cealaltă parte, în cazul celui de 26 de ani, rezultatul a fost de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i astfel prelevate mostre biologice la spital pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Pe 21 august, instanța a dispus arestarea preventivă a șoferului vinovat de producerea accidentului.

Comentarii