stiri Braila – debraila.ro

SINGURUL deputat brailean care a votat IMPOTRIVA starii de urgenta: „Putem merge la Jumbo, dar nu si la frizer sau la biserica? Se puteau deschide restaurantele, cu mese la distanta” | EXPLICATIILE deputatului PSD

Social-democratul Florin Mircea este singurul deputat brailean care a votat impotriva prelungirii starii de urgenta. Ceilalti deputati si senatori, cu exceptia senatorului penal Mihai Ruse (ALDE), inclusiv colegii de partid ai lui Mircea – Ion Rotaru si Nicu Nita, au incuviintat masura instituita prin decretul presedintelui Klaus Iohannis.

Deputatul PSD considera ca starea de urgenta nu trebuia instituita, pentru inca 30 de zile, pe intreg teritoriul national, ci doar in unitatile administrativ-teritoriale declarate focare de COVID-19, apreciind ca se puteau deschide restaurantele sau frizeriile, cu luarea unor masuri de prevenire.

„Am votat asa pentru ca eu cred ca puteau fi luate si alte masuri. Starea de urgenta putea fi valabila doar pe anumite zone, unde e cu adevarat un pericol. In judetul Braila sau in alte judete unde sunt confirmate foarte putine cazuri, in comparatie cu focare ca Suceava sau Arad, se putea da drumul la economie, bineinteles cu luarea unor masuri de prevenire a raspandirii noului coronavirus. Ma refer la distantarea sociala, la purtarea manusilor si mastilor de protectie. Se puteau deschide restaurante, cu mese asezate la distanta, se putea permite mersul la biserica, tot cu distanta sociala. Vorbesc doar de zonele unde oamenii au respectat masurile si nu sunt focare. Avem fabrici inchise, transportatori care au probleme. Eu nu spun sa revenim cum eram acum 2-3 luni, dar nu putem inchide tot. Adica putem merge la Jumbo, dar nu si la frizer sau la biserica? De ce sa nu dam drumul la frizerii cu programare? Intra clientul, altul asteapta afara si, intre timp, se face dezinfectie. Eu cred ca se puteau gasi solutii intr-un cadru putin mai liber. Din multe magazine mici, care azi sunt inchise, traiau o familie sau doua”, a declarat parlamentarul pentru DEBRAILA.ro.

Parlamentul a aprobat, joi, in sedinta online, decretul presedintelui Klaus Iohannis de prelungire a starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, cu 404 voturi „pentru”, 29 voturi „impotriva” si 5 abtineri

Comentarii