stiri Braila – debraila.ro

Si cu magazinul calcat de hoti, si amendat de politisti | Patania unui barbat din Ciocile

In cursul zilei de marti, 6 martie, in jurul orei 09:30, politistii din cadrul Sectiei 5 Politie Rurala Viziru au fost sesizati de catre un barbat, in varsta de 50 ani, din comuna Ciocile, cu privire la faptul ca, in noaptea de 5 spre 6 martie, persoane necunoscute ar fi patruns, prin efractie, in incinta magazinului pe care il detine pe raza localitatii, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Politistii au reusit sa-l identifice si depisteze pe un barbat, in varsta de 31 de ani, din comuna Ciocile, banuit ca ar fi intrat in interiorul societatii comerciale prin spargerea unei ferestre, de unde ar fi furat produse alimentare, bauturi si tigari, in valoare de 400 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat in totalitate de catre oamenii legii si restituit persoanei reclamante.

In cauza a fost intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

Totodata, proprietarul magazinului a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.

Comentarii