Mini-vacanta de Rusalii a fost plina de actiuni preventive pentru politisti si plina de amenzi si dosare penale pentru cei prinsi ca au incalcat legea.
Oamenii legii au dat de un brailean care s-a urcat la volan, desi ar fi consumat un drog de mare risc.
Soferul, in varsta de 28 de ani, a fost oprit in trafic, pentru control, pe strada Grivitei, in noaptea de sambata spre duminica, in jurul orei 00:30.
Agentii de la „Rutiera” l-au testat pe tanar cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaina.
Pentru certitudinea rezultatului, conducatorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.
In cauza a fost intocmit dosar penal si se continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.