stiri Braila – debraila.ro

Sentinta in cel mai mare proces de proxenetism al Brailei / „Romica Catali”, 9 ani in spatele gratiilor / Graur, 9 ani si 6 luni

La mai bine de un an de zile de la trimiterea in judecata, capii gruparii interlope din Varsatura au primit sentinta in cel mai mare dosar de proxenetism pe care l-a vazut Braila in ultimi ani. „Romica Catali”, cel mai celebru nume de pe lista procurorilor antimafia, cei care au instrumentat dosarul, a fost condamnat la 9 ani de inchisoare cu executare.

Ionel Graur, un alt nume „cu greutate” din lotul „Varsatura”, a fost condamnat la 9 ani si 6 luni de inchisoare.

Marturiile fetelor care au fost obligate se se prostitueze au fost esentiale, judecatorii ascultand ore intregi chinurile prin care au trecut pentru a umple cu bani buzunarele interlopilor. Procesul a inceput pe 11 septembrie, decizia nefiind definitiva.

Cea mai grea pedeapsa a primit-o Serea Panaghiotidis Petrus (foto), prins si incarcerat abia la mijlocul anului trecut, dupa ce s-a ascuns luni bune de oamenii legii. Interlopul va sta 10 ani in inchisoare, daca Curtea de Apel Galati nu va modifica hotararea Tribunalului Braila.

Instanta a mai dispus confiscarea de la interlopi a aproximativ 300.000 de dolari.

Lotul „Varsatura”:

Serea Petrus Panaghiotidis – 10 ani

Ionel Graur – 9 ani si 6 luni

Radu Bogateanu, zis „Romica Catali” – 9 ani

Cornel Amza, zis „Soricel” – 9 ani

Sorin Alexandru Botea – 7 ani

Catalin Pradais – 7 ani

Nicola Patrascu – 6 ani si 6 luni

Restul inculpatilor au primit pedepse cu executare sau pe care le-au executat deja.

Comentarii