Senatorul Ion Rotaru, presedintele Organizatiei Judetene PSD, a declarat pentru DEBRAILA ca noua conducere a Consiliului Judetean trebuie sa analizeze si situatia angajarilor de la Spitalul Judetean, unde, de nenumarate ori, mass-media a relatat suspiciuni de trucare a concursurilor in schimbul spagilor. Mai mult decat atat, social-democratul a mai precizat ca la sefia comisiilor de angajare ar trebui sa se afle persoane „care sunt mai presus decat orice suspiciune”.
„Categoric trebuie vazut si ce se intampla cu angajarile la Spitalul Judetean. Cat timp exista suspiciuni, trebuie sa existe o comisie (n.r. de angajare) care sa fie alcatuita prin rotatie, din cadre care sunt mai presus decat orice suspiciune. Eu cred ca ar trebui ca cei care reclama sa o faca acolo unde trebuie, nu doar in spatiul public. Sa depuna o reclamatie, sa spuna cu subiect si predicat cine a luat spaga. Oamenii sa depuna plangeri daca li s-a cerut spaga”, a afirmat parlamentarul.
Rotaru a mai subliiniat faptul ca managerul spitalului, medicul Mihai Iugulescu, ar trebui sa se implice mult mai mult in lamurirea publica a situatiei privind concursurile de angajare.