Senatorul Ion Rotaru, presedintele Organizatiei Judetene PSD, a precizat pentru DEBRAILA ca declaratiile inspectorului scolar general Catalin Canciu despre lista de candidati ALDE pentru alegerile locale sunt „absolut incalificabile”, subliniind ca seful invatamantului „nu are chemarea si calitatea sa aprecieze competenta unor candidati in alegeri”.
„Domnul inspector poate avea opinii politice, dar sa le exprime in spatiul privat, nu in sediul Inspectoratului Scolar. Este o declaratie nefericita si nu are legatura cu postul pe care il ocupa. Eu sunt destul de nelamurit de ce la ISJ se discuta despre politica si se fac aprecieri despre candidati. Eu sper ca domnul Canciu sa nu mai faca astfel de afirmatii si imi exprim speranta ca inspectorul general sa nu aiba legatura cu zona politica. Inspectorul sa se ocupe de numiri pe criterii de pregatire profesionala si in functie de nevoile scolii, nu de politica”, a spus Rotaru.
Parlamentarul a mai tinut sa mentioneze ca nu il cunoaste personal pe Catalin Canciu si ca PSD nu a cerut ca un membru de partid sa fie numit pe fotoliul de director al unei scoli.