stiri Braila – debraila.ro

Senatorul Rotaru (PSD), despre Gheorghita, seful ISJ: „Suntem in zona lui Basescu, care spunea ca nu a lovit copilul cu pumnul nici in plex, nici in fata”

Senatorul Ion Rotaru, liderul Organizatiei Judetene PSD, a criticat faptul ca inspectorul scolar general interimar Dan Gheorghita are dosar penal pentru lovire si alte violente, dupa ce, potrivit Politiei, a lovit un ospatar pe o terasa, precizand ca „a gresit”.

„Cand intri intr-o functie publica, numit sau ales, e limpede ca trebuie sa iti asumi responsabilitatea functiei si pozitia pe care o ai. Indiferent de situatia in care esti pus, la un moment sau altul, trebuie sa fii foarte precaut, sa nu generezi conflicte sau situatii in care esti pus in dificultate si tu, dar si institutia pe care o conduci. Eu cred ca a gresit. Nimeni nu e de acord cu un asemenea mod de a rezolva o problema. Cu atat mai mult in zona de invatamant. Suntem in zona lui Basescu, care spunea ca nu a lovit copilul cu pumnul nici in plex, nici in fata. Acolo a fost un conflict, iar Gheorghita nu trebuia sa se manifeste”, a declarat social-democratul pentru DEBRAILA.RO.

Potrivit Inspectoratului de Politie Judetean, in noaptea de 8 spre 9 septembrie, in jurul orei 01:00, seful ISJ a provocat un scandal pe o terasa de pe Faleza, lovindu-l cu pumnul in zona fetei pe un ospatar. Gheorghita neaga faptul ca l-ar fi lovit, admitand doar ca a fost recalcitrant din cauza faptului ca nota de plata i-a fost adusa de catre bucatareasa, sotia celui care sustine ca a fost batut.

Comentarii