stiri Braila – debraila.ro

Șeful PNL Brăila spune că a adus în partid nu mai puțin de 111 PSD-iști. Popa: “Ca un om să vină la tine, îi spui “Îți dau un post de consilier local, te pun candidat la Primărie, nu știu… ești în echipa mea!”

Deputatul Alexandru Popa (foto stânga), președintele PNL Brăila și candidat la președinția Consiliului Județean, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că nu mai puțin de 111 membri PSD au devenit liberali.

Declarația vine după ce, în repetate rânduri, Popa a prezentat public mai mulți membri PSD care s-au înscris în PNL – primari și viceprimari de comune, dar și activiști de partid cunoscuti pentru că au susținut PSD din prima linie a campaniilor electorale, precum Daniela Bordea sau Alexandru Micu.

Cu mai puțin de două luni înainte de alegerile locale, șeful PNL Brăila a făcut public numărul total al PSD-iștilor care au intrat în rândul liberalilor, majoritatea fiind consilieri locali în comune. Alți 46 de proaspeți PNL-iști au fost racolați de la alte partide.

“Din ce am ales, au fost undeva la 111 aleși locali din județ. 111! Ăștia sunt, îi am pe listă. Consilieri locali, viceprimari, primari… Sunt 111 de la PSD care au trecut în PNL. Am mai luat 46 și de la alte partide”, a declarat Alexandru Popa.

În același timp, liderul PNL a subliniat faptul că aleșii locali racolați de la PSD și alte partid se vor regăsi “în proporție de 95%” pe listele PNL la alegerile din 9 iunie.

“La mine să știți că lucrurile sunt transparente și noi chiar suntem Partidul Național Liberal. La noi, deciziile se iau statutar, se iau cu acordul oamenilor. La Galbenu, domnul primar își face lista de consilier. La Romanu, doamna primar își face lista. (…) Vă dați seama ca un om să vină la tine, trebuie să te duci să discuți cu el. Îi spui: <<Îți dau un post de consilier local, te pun candidat la Primărie, nu știu… ești în echipa mea!>>. Sunt 10 consilieri locali PSD care s-au înscris în PNL și au spus <<Pune-mă pe ultimele locuri pe liste!>> și n-au cerut nimic. Sunt și oameni care n-au nimic de câștigat”, a explicat deputatul.

CONTEXT. De când a devenit parlamentar, în 2020, și, în special, după ce a fost ales președinte al PNL Brăila, Alexandru Popa a criticat în repetate rânduri administrația PSD, ba chiar a încercat să îi excludă din partid pe mai mulți liberali cu ștate vechi, acuzându-i că “sunt PSD-iști”.

De altfel, în ultimii trei ani, aproape întreg discursul public al șefului PNL Brăila a fost axat pe lupta cu PSD.

Comentarii